Trupul unui bărbat de 72 de ani a fost găsit parţial carbonizat, în zona picioarelor, după ce acesta s-a învelit cu o pătură electrică. Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112, după ce nu l-au mai văzut de câteva zile.
”În data de 15.05, în jurul orelor 16.45, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată că un bărbat în vârstă de 72 de ani din Obreja nu ar fi fost văzut de câteva zile. Bărbatul în cauză a fost găsit în locuinţa acestuia, decedat, parţial carbonizat în zona picioarelor, fiind acoperit peste picioare cu o pătură electrică”, a transmis marţi, IPJ Caraş-Severin.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie şi stabilirea cauzelor decesului.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.