Poliţiştii de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei şi Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au chemat la audieri, marţi, cadrele medicale din echipajul SMURD sosit la locuinţa lui Ioan Gyuri Pascu în urma celui de-al doilea apel la 112.
Poliţiştii şi procurorii vor să afle în ce stare era artistul în momentul în care cadrele medicale SMURD au sosit la caz şi ce manevre au făcut pentru resuscitarea acestuia.
Defibrilatorul folosit de acest echipaj SMURD a fost ridicat de poliţişti în primele zile după decesul lui Ioan Gyuri Pascu şi predat Agenţiei Naţioale a Medicamentului şi Dispozitivelor medicale care verifică dacă aparatul a funcţionat corect. De asemenea, anchetatorii au cerut datele din memoria internă a dispozitivului de resuscitare astfel încât să se stabilească felul în care au decurs manevrele medicale.
Săptămâna trecută procurorii au chemat-o la audieri, la sediul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, pe Daniela Marin, soţia lui Ioan Gyuri Pascu, cea care a sunat la 112 pentru a alerta serviciile de urgenţă. Femeia are calitatea de martor.
Procurorii şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei au vrut să afle ce simptome avea artistul în momentul în care Daniela Marin a apelat pentru prima dată la 112, cum a intervenit primul echipaj medical de urgenţă de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov sosit la caz şi cum a evoluat starea de sănătate după plecare medicilor şi până la sosirea celorlalte echipaje medicale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Anchetatorii au stabilit persoanele pe care să le cheme la audieri după ce, săptămâna trecută, au ridicat mai multe documente de la cele două servicii de urgenţă care au trimis ambulanţe la Ioan Gyuri Pascu, în dimineaţa zilei de 26 septembrie, în urma apelurilor fostei soţii a actorului, la numărul 112. De asemenea, anchetatorii au ridicat şi defibrilatorul din dotarea ambulanţei SMURD care a ajuns la caz în urma celui de-al doilea apel.
Prima persoană care a dat declaraţii în acest dosar este medicul de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov care a ajuns la Ioan Gyuri Pascu după primul apel la numărul 112, iar după consultaţie i-a pus diagnosticul de „atac de panică" şi i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam.
Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit în 26 septembrie, la vârsta de 55 de ani, în locuinţa fostei sale soţii, din Bucureşti.
În aceeaşi zi, Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru moarte suspectă. În urma necropsiei făcute, la solicitarea familiei, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", s-a stabilit drept cauză a decesului afecţiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent.
După ce jurnaliştii de la GSP au scris, în 28 septembrie, că Gyuri Pascu a chemat o ambulanţă cu două ore înainte de deces, în noaptea de 25 spre 26 septembrie, iar medicul care a ajuns la locuinţa acestuia i-a pus diagnosticul de "atac de panică" şi i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam, Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti au început anchete în acest caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.