Un bărbat a murit, iar patru adolescenţi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau a lovit trei autoturisme staţionate, în zona târgului Drăgaica din Buzău, apoi s-a răsturnat.
Conform Poliţiei Buzău, accidentul s-a produs, sâmbătă noapte, la ieşire din municipiul Buzău spre Brăila, în dreptul Târgului Drăgaica, unde se înregistrează trafic intens si aglomeraţie mare de persoane.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii au stabilit că un autoturism condus pe şoseaua Bucureşti către municipiul Buzău, de către un şofer în vârstă de 64 de ani, din Buzău, a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu maşinile staţionate, apoi s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului, iar alţi patru pasageri cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, toţi din Costeşti, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.