Un adolescent de 15 ani a murit, vineri dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a lovit puternic un stâlp de electricitate, în judeţul Buzău. Un alt tânăr, de 18 ani, pasager în autoturism, a fost grav rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc vineri dimineaţă pe un drum comunal din localitatea Costeşti, judeţul Buzău.

Din primele date a reieşit că un autoturism condus dinspre Costeşti către Smeeni s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Accidentul s-a soldat cu decesul băiatului care s-ar fi aflat la volanul masinii, în vârstă de 15 ani, din Costeşti, dar şi cu rănirea unui pasager de 18 ani, din aceeaşi localitate. Persoana rănită a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, din primele cercetări făcute de poliţişti a reieşit că acei doi tineri ar fi sustras autoturismul, care se afla parcat în faţa unui imobil din localitatea Costeşti.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.