Peste 50 de copii au fost evacuaţi, luni, din şcoala din localitatea buzoiană Brătileşti după ce căminul cultural, aflat la mică distanţă, a fost cuprins de foc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, sublocotenent George Creţu, pompierii au fost solicitaţi luni să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins căminul cultural din satul Brătileşti, comuna Brăeşti, dar şi magazia cu lemne a instituţiei.
Opt maşini de intervenţie au fost mobilizate spre locul incendiului, însă, din cauza drumului anevoios, salvatorii au ajuns când focul cuprinsese deja tot căminul cultural şi exista risc major de propagare la şcoala aflată în imediata apropiere.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Suprafaţa de ardere este de circa 1.000 de metri pătraţi. Au fost posibilităţi reale de propagare la clădirea şcolii, dar datorită pompierilor incendiul a fost localizat la căminul cultural. Misiunea este dificilă şi din cauza drumului anevoios dar şi pentru că sursa de apă de la care ne alimentăm maşinile se află la circa 5-6 km distanţă de incendiu”, a declarat purtătorul de cuvant al ISU Buzău, George Creţu.
Cincizeci de copii care se aflau la cursuri au fost evacuaţi. De asemenea, din şcoală au fost scoase mai multe bunuri.
În sprijinul pompierilor au sărit şi localnicii care au stropit cu apă pereţii unităţii de învăţământ pentru a nu se aprinde.
La această oră, pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor localizate doar la nivelul căminului cultural si a anexelor sale.
Clădirea căminului cultural distrus de incendiu fusese reabilitată recent.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.