Două puternice incendii de vegetaţie au izbucnit, marţi seară, în zona localităţilor Merei şi Pietroasele din judeţul Buzău, fiind afectate circa 125 de hectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu, în cele două locaţii au fost mobilizaţi peste 50 de salvatori cu 10 autospeciale, în sprijin acţionând şi forte din cadrul Serviciilor voluntare şi Ocolului silvic.
 
Sunt afectate circa 125 de hectare din comunele Merei şi Pietroasele, incendiul manifestându-se la litiera foioase vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş şi litieră pădure de foioase.
 
La nivelul ISU Buzău au fost luate măsuri pentru activarea grupei operative în vederea conducerii şi coordonării intervenţiilor şi suplimentarea personalului prin ridicarea nivelului de alertă.
 
În cursul zilei de marţi pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 19 incendii de vegetaţie uscată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.