Butelii de gaz refrigerant restricţionat importului, în valoare de peste 2.000.000 lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud Agigea. Bunurile sosiseră din Dubai şi erau destinate unei firme din România. Echipele de control au constatat că pentru importul celor 84 de butelii încărcate cu gaz refrigerant erau necesare autorizaţii speciale.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat, miercuri, că poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală şi contrabandă calificată.
”În fapt, în zilele de 3, 4 şi 7 octombrie 2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Direcţiei Vamale Regionale Bucureşti au efectuat în Portul Constanţa Sud – Agigea controlul fizic asupra unui număr de 6 containere sosite din Emiratele Arabe Unite - Dubai, având ca destinatar o societate comercială din România”, au precizat poliţiştii de frontieră.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ei au adăugat că echipa comună a descoperit 84 de butelii încărcate cu gaz refrigerant pentru care erau necesare autorizaţii speciale de import, acestea având declarate nereal pe documentul vamal o încărcătură cu un alt tip de gaz.
Produsele, în valoare de aproximativ 2.400.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.