Inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 7.000 de pungi de detergent pentru rufe, 25 de role de ţesătură din poliester şi 2.850 de perechi de mănuşi din fibre sintetice, susceptibile de a fi contrafcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 2.150.000 de lei, au fost descoperite după un control în containere sosite din Turcia şi China, aparţinând unor firme din România şi Ucraina.
Potrivit Autorităţii Vamale Române, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa - Direcţia Regională Vamală Bucureşti au controlat mărfurile aflate în mai multe containere sosite din Turcia şi China şi aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în România şi Ucraina.
Astfel, ei au descoperit aproximativ 7.000 de pungi cu detergent pudră pentru rufe, 25 de role (5.500 m.l) de ţesătură din poliester şi 2.850 de perechi de mănuşi din fibre sintetice, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional.
Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare al unui produs original, este de aproximativ 2.150.000 de lei.
Autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.