Un bărbat care a încercat să violeze o femeie în toaleta unui complex comercial din sectorul 6 al Capitalei a fost arestat.
”La data de 08 ianuarie 2021, în jurul orei 18.00 , prin apel 112, Secţia 22 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a intrat în toaleta destinată femeilor, dintr-un complex comercial din sectorul 6, unde a surprins o femeie în vârstă de 45 de ani şi a încercat să întreţină relatii sexuale cu aceasta. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti, care în scurt timp l-au depistat, imobilizat şi condus la sediul subunităţii de poliţie. Bărbatul a fost identificat, audiat, iar urma cercetărilor, cel in cauză a fost reţinut şi prezentat magistraţilor”, a anunţat duminică Poliţia Capitalei.
Pe numele bărbatului a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.
Cercetările sunt continuate de Secţia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru tentativă la viol.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=19868273&pid=2701)
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.