Un şofer de 65 de ani a fost încătuşat după ce a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a acroşat cu maşina un echipaj chemat în ajutor. El a fost urmărit pe străzile din Sectorul 5 al Capitalei, iar în momentul în care a fost prins, a avut un comportament agresiv. Ulterior, a refuzat atât testarea, cât şi prelevarea de mostre biologice la INML.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 00:30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, îi timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, care nu s-a conformat şi, pentru a se sustrage, şi-a continuat deplasarea”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
 
Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia pe mai multe străzi din sectorul 5 al Capitalei reuşind săl oprească după ce un echipaj din cadrul Secţiei 19 Poliţie, care a venit în sprijin, a fost acroşat.
Imediat după momentul opririi, poliţiştii au încătuşat bărbatul care a adoptat un comportament agresiv şi necooperant.
 
”Conducătorul autovehicului în vârstă de 65 de ani a refuzat testarea cu aparatura din dotare, motiv pentru care a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde, din nou a refuzat”, relatează Poliţia Capitalei.
În cauză a fost  deschis un dosar de cercetare penală în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 337 din Codul Penal, referitor la refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.