Opt persoane sunt cercetate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 într-un dosar care vizează infracţiuni economice legate de comerţul cu produse din tutun. Cinci dintre inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar de către procurori, iar pentru alţi trei anchetatorii au solicitat mandate de arestare preventivă, propunere care a fost respinsă de către instanţa de judecată. Prejudiciul adus bugetului de stat este de 2,3 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În data de 28.05.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventivă a controlului judiciar faţă de 5 inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea, în perioada 30.01.2024 – 27.05.2024, a unor infracţiuni economice privind deţinerea şi comercializarea, în afara unui antrepozit fiscal, a produselor accizabile, de tipul tutunului pentru fumat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, într-un dosar penal în care au fost puse în executare mandate de percheziţie domiciliară pentru 13 adrese de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor limitrofe. De asemenea, în raport de alte 3 persoane cercetate în aceeaşi cauză s-a formulat propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti dispunând faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar”, informează, miercuri, procurorii.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ancheta arată că, în urma comercializării produselor din tutun, fără a declara tranzacţiile efectuate, suspecţii din dosar au prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 2.300.000 lei. Pentru recuperarea bugetului, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile şi imobile ale inculpaţilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.