Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere.
”La data de 21 septembrie 2024, în jurul orei 10.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism a căzut în lacul Pantelimon. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă. Din cauze ce urmează a fi stabilite, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea un autovehicul pe str. Peleş, a căzut cu autoturismul în lacul Pantelimon”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere împreună cu pompierii şi cu o persoană civilă, au reuşit să-l scoată pe tânăr din apă şi l-au predat echipajului medical în vederea aplicării manevrelor de resuscitare.
În pofida eforturilor depuse de către salvatori, tânărul a fost declarat decedat la faţa locului.
Din primele verificări, el nu avea permis de conducere.
”În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.