Poliţiştii şi procurorii din Braşov au destructurat o reţea de traficanţi de droguri pe care o urmăreau încă din aprilie, mai multe dintre infracţiuni fiind constatate în flagrant. Drogurile erau aduse din Spania, iar la percheziţii anchetatorii au găsit cannabis, haşiş, cocaină şi MDMA, şapte persoane fiind arestate şi două plasate sub control judiciar.
În perioada aprilie – noiembrie 2017, procurorii DIICOT Braşov au monitorizat o grupare de traficanţi de droguri de risc şi de mare risc, ce acţiona prin aprovizionarea cu substanţe stupefiante din străinătate, în special din Spania, drogurile fiind importate atât în municipiul Braşov cât şi în Bucureşti.
Pe durata anchetei au fost realizate trei constatări ale unor infracţiuni flagrante, iar cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate, de la locuinţele suspecţilor, cannabis, haşiş, comprimate de MDMA şi cocaină.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe parcursul cercetărilor procurorii au indisponibilizat în vederea confiscării speciale diverse sume de bani în lei, euro, USD şi lire sterline, în valoare totală estimativă echivalentă a 54.000 lei.
Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a unui număr de 7 inculpaţi, iar două persoane sunt cercetate sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.