Un braşovean în vârstă de 60 de ani a fost reţinut după ce, vineri seară, a furat un autoturism şi, având o alcoolemie de aproape unu la mie, l-a condus, intrând cu el într-un şanţ. Accidentul soldat doar cu pagube materiale a avut loc la numai o zi după ce poliţiştii anulaseră permisul de conducere al bărbatului care produsese un accident tot pe fondul consumului de alcool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Braşoveanul în vârstă de 60 de ani, din localitatea Mărgineni, a furat, vineri, un autoturism la volanul căruia a plecat, însă, din cauză că era beat, a intrat cu maşina într-un şanţ. Un echipaj de poliţie l-a găsit pe bărbat în timp ce încerca să scoată maşina din şanţ. Când l-au testat cu etilotestul, poliţişti au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de ,97 mg/l alcool pur în aerul respirat. 
„În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliţiei Române a documentelor personale şi ale vehiculului condus, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul are anulat permisul de conducere, acesta fiind cercetat în cadrul unui alt dosar penal, întrucât  la data de 08.09.2022, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul în cauză ar fi condus un autovehicul între localităţile Mărgineni şi Bucium din judeţul Braşov fiind, de asemenea, implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Braşov. 
În aceste condiţii, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, el fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov. 
Braşoveanul este cercetat penal pentru infracţiunile de „furtul în scop de folosinţă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.