Un tren în care se aflau aproximativ 30 de persoane a deraiat, miercuri după-amiază, în judeţul Botoşani, după ce a lovit un camion. În urma impactului, mecanicul trenului a fost rănit uşor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri după-amiază, în Dorohoi, după ce un camion a fost lovit de tren. În urma impactului, trenul a deraiat.

Trenul circula pe ruta Dorohoi - Iaşi, iar în vagoane se aflau aproximativ 30 de persoane în momentul accidentului. Acestea au reuşit să iasă singure din tren.
Singura persoană rănită în accidentul feroviar a fost mecanicul trenului, acesta refuzând însă transportul la spital.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.