Trei surori au fost implicate, luni seară, într-un accident rutier, în judeţul Botoşani, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe corosabil şi a ajuns pe câmp.
”Trei surori de 15, 20 şi 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce maşina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi şi Dumeni”, a transmis, luni seară, ISU Botoşani.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă aparţinând SAJ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Echipajele au găsit autoturismul în afara părţii carosabile. Cele trei fete erau ieşite din maşină. Două dintre ele au primit ajutor medical la faţa locului. Cea mai mică dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au mai transmis pompierii.
Pompierii au înlăturat pericolul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.
Poliţiştii urmează a stabili împrejurările producerii accidentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.