Un poliţist din judeţul Botoşani a fost găsit împuşcat într-un cimitir, iar cea mai probabilă variantă luată în calcul de anchetatori este cea a sinuciderii. Bărbatul a fost găsit lângă mormântul fiicei sale, care se numea Andreea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat că joi, în jurul orei 10.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în comuna Vlăsineşti, a fost găsită o persoană decedată, care avea o plagă împuşcată la nivelul capului. 
“În urma deplasării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoşani. Totodată, s-a constatat faptul că acesta este poliţist activ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, fiind încadrat din anul 1996”, au precizat poliţiştii.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au menţionat că cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. 
 
Surse judiciare au precizat că bărbatul a fost descoperit în cimitirul din localitate. Trupul său a fost găsit lângă mormântul fetei sale, care se numea Andreea.
Bărbatul era căsătorit şi avea un copil.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.