Un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi, aflat în timpul liber, a provocat un scandal, refuzând testarea cu aparatul alcooltest şi recoltarea de probe biologice de sânge, el fiind recalcitrant şi ameninţându-i pe poliţişti, după ce a condus o autoutilitară fără o portieră.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat marţi dimineaţa faptul că, la data de 23 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi au fost sesizaţi cu privire la faptul că de la o autoutilitară care circula pe o stradă din oraş s-a desprins o portieră, aceasta a ajuns pe trotuar, iar autoutilitara respectivă şi-a continuat deplasarea.
"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi in timp ce efectuau cercetări cu privire la cele sesizate, în locul respectiv a oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Dorohoi. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acela este autovehiculul de la care s-a desprins portiera în timpul deplasării", au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.
Sursa citată menţionează că şoferul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, el a avut un comportament recalcitrant faţă de poliţişti, adresându-le ameninţări.
Bărbatul respectiv este poliţist în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi, iar la momentul producerii evenimentului se afla în timpul liber şi conducea autovehiculul personal. La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuz de recoltare de probe biologice şi ultraj, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.