Peste 400 de poliţişti şi jandarmi au participat la găsirea celor implicaţi în scandalul dintre două familii din Pantelimon, care a continuat şi în Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, şi au fost făcute filtre la intrările şi ieşirile din localitate, precum şi în Sectoarele 2 şi 3 din Capitală, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov. De asemenea, au fost identificate 19 persoane care au participat la acest scandal. Douăsprezece dintre acestea au fost duse la audieri, patru se află internate în spital, iar alte trei urmează să fie audiate. Anchetatorii au reţinut şase persoane implicate în conflict. În urma filtrelor au fost găsite şase persoane care deţineau mai multe obiecte interzise. Totodată, poliţiştii fac verificări şi la firma care asigură paza spitalului Sfântul Pantelimon deoarece aceasta este responsabilă pentru intervenţia în prima fază în cazul în care izbucneşte un scandal în unitatea medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
 
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au transmis, duminică, faptul că sâmbătă, în jurul orei 10.40, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, în legătură cu un incident violent, între mai multe persoane, care se desfăşura în oraşul Pantelimon.
”În trei  minute de la sesizare au ajuns  la adresa indicată primele echipaje de poliţie, care au acţionat pentru stoparea acţiunilor violente şi restabilirea stării de normalitate. În urma verificărilor, a rezultat faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor tensiuni între două familii, cauzate de relaţia dintre un bărbat şi o femeie. În urma intervenţiei imediate au fost identificate 19 persoane implicate în incident”, au anunţat poliţiştii.
Ei au precizat că 12 dintre persoanele participante la conflict au fost duse la audieri, fiind şi la acest moment în custodia poliţiştilor. De asmenea, alte patru persoane sunt în spitale pentru investigaţii medicale, aflându-se sub paza poliţiştilor, iar alţi trei participanţi urmează să fie audiaţi. 
Totodată, şase persoane au fost reţinute. 
”După stoparea conflictului şi identificarea participanţilor, pentru impunerea unui climat de ordine şi siguranţă, au fost sporite progresiv echipajele de poliţie şi jandarmerie implicate în acţiune. Au fost organizate filtre la toate intrările şi ieşirile din localitate, iar Poliţia Capitalei a organizat filtre în sectoarele 2 şi 3. Aproximativ 400 de poliţişti şi jandarmi au fost angrenaţi în activităţile derulate în acest caz în judeţul Ilfov şi în Bucureşti. În activităţi au fost angrenaţi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov şi ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie «Vlad Ţepeş»”, au mai precizat poliţiştii.
Ei au adăugat că în urma acţiunilor desfăşurate a fost îndepărtat potenţialul pericol. 
”Prin misiunile derulate ieri şi care vor continua astăzi, transmitem un mesaj foarte ferm: acţionăm fără menajamente şi toleranţă faţă de cei care folosesc forţa şi intimidarea, mai ales într-un spaţiu cum este spitalul. Continuăm să adoptăm proactiv măsuri pentru siguranţa cetăţenilor din localitate. În urma acţiunilor poliţiştilor a fost restabilită rapid ordinea publică, a fost îndepărtat potenţialul pericol pentru alţi cetăţeni şi au fost identificaţi rapid participanţii la acest conflict”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Ilfov. 
În urma filtrelor au fost găsite şase persoane care deţineau mai multe obiecte interzise. 
 
 
”Cu ocazia măsurilor poliţienesti dispuse după producerea evenimentului, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice precum şi prevenirea oricăror alte fapte antisociale,  în filtrele organizate poliţiştii au oprit si verificat  mai multe autovehicule. În acest context a fost oprit un autoturism în care se aflau şase persoane, iar în urma  controlului corporal şi auto efectuat, au fost găsite mai multe obiecte interzise la deţinere, faţă de aceste persoane fiind dispuse măsuri legale în consecinţă. Misiunea s-a concentrat pe aplanarea conflictului şi pe identificarea şi prinderea celor care au participat la acest incident”, au mai afirmat reprezentanţii IPJ Ilfov, care au menţionat că în acest caz a existat o comunicare în permanenţă cu Poliţia Capitalei. 
 
 
Poliţiştii au anunţat că persoanele rănite au fost transportate la trei unităţi medicale şi că vor fi făcute verificări la firma care asigura paza Spitalului Sfântul Pantelimon. 
”În primă fază, poliţiştii au audiat persoanele rănite pentru a identifica autorii agresiunilor şi a îi depista, pentru a elimina pericolul public. Ulterior, cu sprijinul Jandarmeriei Române, am asigurat măsuri de ordine publică la toate unităţile medicale în care se aflau persoane implicate în conflict”, au mai transmis poliţiştii din Ilfov.
De asemenea, poliţiştii din Bucureşti fac în prezent verificări la firma care ar fi trebuit să asigure paza şi intervenţia la evenimentul de la Spitalul Pantelimon, responsabilă pentru intervenţia în primă fază, urmând ca faţă de aceasta să fie luate măsuri legale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.