Bărbatul suspectat că a vândut zeci de mii de comprimate cu substanţă activă Fentanil, dar şi Oxicodonă, a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, Tribunalul Bucureşti acceptând vineri după-amiază solicitarea procurorilor. În momentul prinderii în flagrant, bărbatul avea asupra sa în vederea comercializării, cantitatea de 790 comprimate a căror substanţă activă este Fentanilul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului. Decizia nu este defintivă, putând fi contestată.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Bărbatul suspectat că a vândut zeci de mii de comprimate cu substanţă activă Fentanil, dar şi Oxicodonă va fi prezentat instanţei vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat vineri, că bărbatul a deţinut şi a traficat din luna iulie a anului trecut şi până în prezent mari cantităţi de droguri de risc şi mare risc. 
“S-a reţinut că, în perioada iulie 2022 - 21.09.2023, inculpatul  acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,  a traficat şi deţinut în vederea comercializării mari cantităţi de  droguri de risc şi mare risc   respectiv  13.000 comprimate ce conţin ca substanţă activă Fentanil, 868 comprimate ce conţin ca substanţă activă Oxicodonă, 817 plasturi cu eliberare prelungită ce conţin ca substanţă activă Fentanil, 3.243 fiole morfină, 3.250 comprimate morfină, 263 comprimate Codeină, 487 comprimate conţinând substanţă activă Alprazolam, precum şi 1800 comprimate de Diazepam, Lorazepam, Bromazepam, Rivotril, medicamente ce reprezintă droguri de risc”, au transmis reprezentanţii DIICOT. 
Procurorii au anunţat şi cantitatea de medicamente găsită în urma a trei percheziţii. 
“În urma celor 3 percheziţii domiciliare efectuate ieri, au fost identificate şi ridicate  2.635 de comprimate care conţin  Fentanil, 2.921 de comprimate care conţin morfină, 1.292 de fiole cu morfină, 140 de fiole care conţin un substitut al morfinei, 379 de plasturi cu Fentanil, 96 de comprimate de Oxicodonă şi 74 de comprimate ce conţin metilfenidat( substanţă care se află în tabelul anexă nr. II  al Legii 143/2000 ),  123 de comprimate ce conţin Dihidrocodeină, 66 de comprimate de codeină, dar şi alte comprimate care conţin  ca substanţe active codeină, diazepam, oxazepam, bromazepam, nitrazepam, zolpidem şi fenobarbital”, au precizat procurorii DIICOT. 
În momentul prinderii în flagrant, bărbatul avea asupra sa  în vederea comercializării,  cantitatea de 790  comprimate, a căror substanţă activă este Fentanilul.
Bărbatul urmează să fie prezentat vineri, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.