Un bărbat de 69 de ani suspectat de furt calificat şi tentativă la această infracţiune, cu un prejudiciu de 50.000 de lei, a fost prins de poliţiştii din Capitală, fiind reţinut. În timpul acţiunii poliţiştilor el a încercat să fugă, astfel că unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment în plan vertical, fără a exista persoane rănite.
Miercuri, poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, bănuit de săvârşirea a două infracţiuni, furt calificat din locuinţă şi tentativă la furt calificat, cu prejudiciu estimat la 50.000 de lei.
Astfel, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 4, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Serviciului de Poliţie Canină, au pus în aplicare un mandat de aducere cu autorizaţie de pătrundere într-un număr de 20 de imobile din judeţul Ilfov, unde existau indicii că s-ar putea ascunde bărbatul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul acţiunii, în curtea unui imobil, el a fost prins în timp ce încerca să fugă, astfel că, pentru prinderea şi imobilizarea acestuia, unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Bărbatul a fost imobilizat şi dus la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale - sector 4. În urma probatoriului s-a stabilit că, în 4 aprilie, ar fi pătruns într-o locuinţă din sectorul 4, de unde ar fi sustras o sumă de bani, bijuterii şi ceasuri de colecţie, iar 21 aprilie ar fi încercat să pătrundă într-un apartament din sectorul 2.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi tentativă la furt calificat, bărbatul fiind reţinut şi urmând a fi prezentat magistraţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.