Poliţiştii din judeţul Alba au reţinut, sâmbătă, un bărbat reclamat după ce s-a dezbrăcat în faţa unei femei alături de care călătorea în acelaşi compartiment de tren. El este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Intervenţia poliţiştilor din Alba a avut loc după ce o femeie a sesizat că bărbatul care călătorea alături de ea în tren sa avut un comportament indecent faţă de ea.
„Din verificările efectuate de către poliţişti, a reieşit că, în cursul zilei de azi, 12 aprilie 2025, bărbatul de 34 de ani, în timp ce se afla în compartimentul unui tren din Gara din Teiuş, ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, provocând indignarea unei femei de 32 de ani, care se afla în acelaşi compartiment; informează Poliţia judeţeană Alba.
Suspectul are 34 de ani şi este din localitatea Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.
Poliţiştii Postului de Poliţie Transport Feroviar Teiuş l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.