Un bărbat de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti şi procurori DIICOT după ce a fost prins în flagrant când încerca să vândă aproximativ cinci kilograme de cannabis, în maşina sa fiind găsit şi un pistol letal, deţinut ilegal. În cadrul anchetei în acest caz, anterior a mai fost confiscată o cantitate de şase kilograme de cannabis, două persoane fiind atunci arestate.
Potrivit DIICOT, procurorii de la Structura Centrală au reţinut, joi, pentru 24 de ore un bărbat, S.I.D., în vârstă de 39 de ani, pentru trafic de droguri de risc.
"În cauză, s-a reţinut faptul că inculpatul S.I.D., cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de trafic de stupefiante pe teritoriul Franţei, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a procurat din Spania şi a introdus pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat, cantităţi importante de droguri de risc (cannabis), în vederea comercializării acestora către diferite persoane", arată DIICOT, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au realizat un flagrant, întrucât din cercetări a reieşit că inculpatul urmează să vândă o parte din drogurile de risc.
Astfel, joi bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă aproximativ 5 kilograme de cannabis, contra sumei de 16.000 de euro.
În autoturismul bărbatului au fost găsite un pistol tip revolver cu glonţ letal, fără serie, deţinut ilegal, cu 5 cartuşe aferente, introduse în pistol, suma de 16.300 de euro şi 595 de lei susceptibilă a proveni din traficul de droguri.
În cauză a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism, în valoare de 50.000 de euro.
La rândul său, Poliţia Română menţionează că, pe parcursul anchetei, în luna octombrie, au fost capturate alte 6 kilograme de cannabis, fiind arestate atunci două persoane.
Bărbatul a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc, deţinerea, portul, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale şi a muniţiei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.