Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei, fiind suspectat de infracţiuni de camătă şi şantaj, cu un prejudiciu de 500.000 de euro. El a fost prins în flagrant când a primit 800 de euro ca dobândă, de la o persoană vătămată.
Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare, luni, trei mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar de camătă şi şantaj.
Din datele şi probele administrate de poliţişti ai Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a reieşit că un bărbat de 57 de ani s-ar fi ocupat de camătă şi şantaj, prejudiciul total creat fiind de 500.000 de euro.
"Astfel, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a acestuia, iar în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prins în flagrant, imediat după ce a încasat suma de 800 euro, cu titlu de dobândă, de la una dintre persoanele vătămate. În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului şi asupra autoturismului acestuia, au fost găsite mai multe sume în euro şi lei, maşina fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor", arată Poliţia Capitalei.
Totodată, au fost puse în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate înscrisuri şi mai multe bunuri cu caracter probator, precum şi bani - peste 13.000 de euro, 1.700 de dolari, lire şi lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Cercetările continuă, bărbatul fiind reţinut şi urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.