O femeie de 40 de ani, din judeţul Vrancea, a fost dusă cu ambulanţa la spital, după ce s-a răsturnat cu un ATV pe care-l conducea cu viteză, fără permis şi având o alcoolemie record de 1,66 la mie în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele său pentru trei infracţiuni, respectiv vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul s-a petrecut pe o stradă din localitatea Nicolae Bălcescu din cauza vitezei cu care femeia circula cu ATV-ul, precum şi a influenţei alcoolului asupra capacităţii sale de a conduce.
În consecinţă, vrânceanca s-a răsturnat cu vehiculul pe carosabil, suferind diverse leziuni, ceea ce a necesitat transportul cu ambulanţa la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Conducătorea ATV a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat astfel încât i-au fost prelevate probe bilogie de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că femeia nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Cătălina Creţu.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele femeii pentru trei infracţiuni, respectiv vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.