Un bărbat este cercetat de procurorii din Bacău după ce a incendiat zece maşini ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi i-a ameninţat pe şeful acestei instituţii şi pe preşedintele Consiliului Judeţean. De asemenea, soţia sa este anchetată pentru că a încărcat cartele SIM folosite de bărbat la ameninţări, deşi ştia despre faptele sale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că două persoane, soţ şi soţie, au fost reţinute pentru două infracţiuni de distrugere şi patru infracţiuni de ultraj, respectiv pentru complicitate la ultraj.
“În sarcina primului inculpat s-a reţinut că în noaptea de 02.09.2022, respectiv 16.09.2022 ar fi incendiat în total zece autovehicule aparţinând D.G.A.S.P.C. Bacău, iar în cursul zilelor de 29.09.2022, 10.11.2022 şi 16.11.2022 ar fi adresat telefonic ameninţări, în patru rânduri, directorului DGASPC şi preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, vizându-i pe aceştia şi familiile acestora, în scopul obţinerii demisiei, respectiv a demiterii celui dintâi. De asemenea, în sarcina inculpatei cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la ultraj s-a reţinut că ar fi achiziţionat un cod de reîncărcare şi două cartele SIM, codul de reîncărcare fiind ulterior folosit pentru încărcarea numărului de telefon prin intermediul căruia autorul, soţul, acesteia, ar fi comis infracţiunile de ultraj din zilele de 10.11.2022 şi 16.11.2022, aspecte cunoscute de aceasta”, se arată în comunicat.
Bărbatul va fi prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă, în timp ce femeia este anchetată sub control judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.