O avarie în urma căreia s-au produs scurgeri importante de gaz natural a avut loc, miercuri, la o conductă de alimentare din municipiul Râmnicu Vâlcea. Având în vedere situaţia, autorităţile au decis evacuarea a 20 de persoane, izolarea zonei şi au transmis mesaj RO-ALERT către populaţie.
Avaria s-a produs miercuri, la o conductă de alimentare gaze, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe strada Rapsodiei.
„La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială CBRN. Forţele ISU ajunse la faţa locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunţat de urgenţă Distrigaz. Echipajele operative au balizat zona şi au realizat un perimetru de siguranţă, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia populaţiei din zona respectivă”, informează ISU Vâlcea.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La ora 11:22 a fost emis mesaj RO-ALERT pentru informare şi protejarea populaţiei din zona evenimentului.
De asemenea, pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au evacuat 20 de persoane aflate în zona evenimentului.
La ora transmiterii acestei ştiri, alimentarea prin conducta avariată a fost oprită şi nu mai există scurgeri de gaze.
Pompierii militari asigură măsuri de protecţie a populaţiei din zonă, precum şi de prevenire şi stingere a incendiilor la locul intervenţiei echipelor de specialitate ale furnizorului de gaz natural, până la remedierea totală a situaţiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.