Un autoturism a căzut, miercuri seară, în Dâmboviţa, pe Splaiul Independenţei din Capitală, şoferul şi pasagerul ieşind singuri din apă, unul dintre ei cu hipotermie.
Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs pe Splaiul Independenţei, în zona Facultăţii de Sport. Şoferul, în vârstă de 37 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers când a încercat să vireze la stânga către Şoseaua Cotroceni şi maşina a plonjat în râul Dâmboviţa.
Şoferul şi tânăra care se afla în maşină au ieşit singuri din apă, fiind găsiţi pe mal de pompieri. Femeia a fost dusă la Spitalul Universitar cu hipotermie.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
La faţa locului sunt în continuare scafandri, două ambulanţe SMURD şi o autospecială de stingere.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.