Autorul jafului din 25 mai, de la o sucursală Băncii Româneşti din sectorul 4 al Capitalei şi care a fost prins, miercuri, de către poliţişti, a pierdut la ruletă aproximativ 22.000 de lei din suma furată. Tânărul, care nu are antecedente penale, a intrat în toaleta unui centru comercial imediat după jaf, unde s-a bărbierit şi şi-a schimbat hainele, apoi a plecat acasă, după care a mers la cazinoul unde a pierdut o parte din bani.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 27 de ani, care nu avea antecedente penale, şi-a propus, la un moment dat,. să jefuiască o bancă, astfel că şi-a făcut din timp un plan amănunţit în acest sens.
Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru News.ro că tânărul a cumpărat un pistol care părea de jucărie, a luat maşina tatălui său şi apoi a intrat în sediul unei sucursale a Băncii Româneşti din sectorul 4 al Capitalei, de unde a furat o sumă mare de bani echivalentul a 69.000 de lei, după ce a ameninţat-o cu arma pe o angajată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imediat după comiterea jafului, bărbatul a intrat în toaleta unui centru comercial, unde s-a bărbierit şi şi-a schimbat hainele. Apoi, el a aruncat pistolul, a băgat banii într-un alt rucsac pe care îl avea cu el şi a plecat spre casă, afirmă sursele judiciare citate.
Potrivit aceloraşi surse, ulterior, tânărul s-a dus la cazionou, unde a pierdut 22.000 de lei la ruletă, din suma totală furată în euro, dolari şi lire sterline, echivalentul a 69.000 de lei.
Sursele citate au mai spus că la percheziţiile făcute de către poliţişti a fost găsită o mare parte din suma furată, nefiind însă găsită şi arma.
Tânărul de 27 de ani, autor al jafului din 25 mai de la Banca Românească, a fost prins miercuri în urma a trei percheziţii făcute de Poliţia Capitalei.
Poliţiştii spun că bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit la o locuinţă din sectorul 4 al Capitalei, tot acolo fiind descoperită şi mare parte din suma în valută furată de la bancă, reprezentând aproximativ 70%.
Conform Poliţiei, bărbatul şi-a pregătit din timp jaful, folosind o maşină pentru a fugi de la faţa locului.
Tânărul a fost dus la sediul Serviciului Investigaţii Criminale al Poliţiei Capitalei pentru audieri, urmând ca apoi să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru jaf..
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.