O autocisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat, la intrare în municipiul Fălticeni, judeţul Suceava. Două persoane au rpmit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Autocisternă încărcată cu benzină, răsturnată în afara părţii carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătăreşti. Intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD şi un echipaj cu o autospecială CBRN”, a transmis ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că două persoane, care s-au aflat în cabina capului tractor, au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

”Pompierii militari au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori şi monitorizează zona până la sosirea unei alte cisterne în care să fie transvazat combustibilul. Cisterna este încărcată cu 31.000 de litri de benzină. Au fost scurgeri uşoare, pe care pompierii militari au reuşit să le oprească”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii au precizat că nu există comstrucţii civile în apropiere, astfel încât nu este necesară evacuarea de persoane sau bunuri.

Poliţiştii au precizat că, pentru securitatea participanţilor la trafic şi efectuarea optimă a activităţilor de intervenţie, traficul rutier este deviat în zonă prin echipaje de poliţie din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava şi Poliţiei Municipiului Fălticeni pe ruta DN2 (Spătăreşti) - DN2E - str Plutonier Ghinita Fălticeni.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.