Un camion s-a s-a răsturnat în afara şoselei, miercuri seară, pe Dealul Negru, în judeţul Argeş, şi a luat foc. Şoferul, cetăţean străin, a reuşit să iasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ISU Argeş anunţă, miercuri seară, că un camion a ieşit în afara carosabilului pe Dealul Negru, la Zamfireşti.

”Şoferul a fost evacuat, iar la nivelul cabinei se manifestă un incendiu. Intervin pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor,  o autospecială cu modul de hidroperforare, două autospeciale de descarcerare si o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat”, a transmis ISU Argeş.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un cap tractor ce transportă un container, posibil încărcat cu alimente.

”În ansamblul de transport s-ar fi aflat doar şoferul, care este de altă naţionalitate şi este în grija unui echipaj al SAJ. Pompierii lucrează pentru a localiza incendiul, acesta manifestându-se generalizat la întregul ansamblu”, a mai transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.