Jandarmii argeşeni au amendat o turistă care a oprit autoturismul pe Transfăgărăşan şi a început să fotografieze urşii, în zona Barajului Vidraru. Iniţial, jandarmii i-au cerut turistei să părăsească zona, punându-i în vedere faptul că poate fi amendată, însă un sfert de oră mai târziu au găsit-o tot acolo, motiv pentru care au amendat-o.
Incidentul a avut loc miercuri, în zona Barajului Vidraru, unde o femeie în vârstă de 43 de ani din Piteşti fotografia o ursoaică cu doi pui ieşită la marginea drumului, informează, joi, Inspectoratul de Jandarmi (IJJ) Argeş.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Jandarmii se aflau în patrulare, la ieşirea din primul tunel după barajul Vidraru pe sensul de coborâre, când au observat un autoturism oprit, din interiorul căruia o femeie fotografia animalele care se aflau la o distanţă destul de mică. Iniţial, oamenii legii i-au pus în vedere consecinţele legale pentru fapta sa şi i-au recomandat să-şi continue drumul. La mai puţin de 15 minute, aceeaşi patrulă de jandarmerie s-a întors în zonă, iar autoturismul menţionat era în aceeaşi poziţie şi femeia continua să facă fotografii, fapt pentru care jandarmii au procedat la sancţionarea acesteia cu amendă în valoare de 500 de lei”, se arată într-un comunicat al IJJ Argeş.
În ultimele zile, jandarmii argeşeni au mai sancţionat contravenţional alţi doi turişti care hrăneau urşi în zona Transfăgărăşan. Amenzile au fost aplicate în baza unei hotărâri a Consiliului Local Arefu.
Jandarmeria Argeş transmite tuturor turiştilor care tranzitează Transfăgărăşanul faptul că urşii sunt prezenţi foarte des pe carosabil şi că jandarmii vor dispune măsurile legale atunci când legea este încălcată. Astfel, este sancţionată fotografierea sau apropierea la mai puţin de 20 de metri de animale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.