Peste 150 de copii de la o grădiniţă din comuna Bascov, judeţul Argeş, sunt evacuaţi, joi după-amiază, cu microbuzul şcolar, din cauza inundaţiilor. Copiii vor fi duşi până în curtea şcolii, de unde vor fi preluaţi de părinţi.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, comuna Bascov a fost afectată de inundaţii joi după-amiază.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca urmare, la grădiniţa din zona blocurilor din Bascov, copiii sunt evacuaţi cu microbuzul şi transportaţi în curtea şcolii, de unde vor fi preluaţi de părinţi.
Astfel, vor fi evacuaţi 154 de copii.
De asemenea, de la Uiasca au fost evacuate trei persoane (o femeie şi doi copii, de 5 şi 8 ani) dintr-o locuinţă.
Potrivit ISU Argeş, situaţia este dinamică, iar în unele locuri se intervine, în timp ce în altele este imposibil întrucât viitura continuă să curgă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.