Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice Argeş au făcut, miercuri, trei percheziţii, dintre care una la sediul Primăriei Poiana Lacului, într-un dosar în care se fac cercetări privind infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu. Dosarul vizează achiziţii de carburant şi piese de schimb pentru autovehiculele din dotarea Primăriei.
”În ziua de 21 septembrie a.c., poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Piteşti, pe raza judeţului Argeş, dintre care una la sediul unei primării şi celelalte două la sediul şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale. În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu, conform art. 320 alin.1, 323, 295 şi 297 din Codul Penal. În urma activităţilor, au fost ridicate mai multe obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, urmând ca după administrarea probatoriului, să fie dispuse măsurile legale care se impun, transmite Poliţia judeţeană Argeş, miercuri.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că descinderile au avut loc la Primăria comunei Poiana Lacului, iar cercetările vizează achiziţii de carburant şi piese de schimb pentru autovehiculele din dotarea instituţiei.
Jurnaliştii locali de la epiteşti.ro scriu că acest dosar a fost deschis în urma plângerii formulate de un consilier USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.