Incendiul puternic izbucnit săptămâna trecută la o societate comercială din judeţul Argeş care se ocupa de gestionarea deşeurilor a fost provocat, cel mai probabil, de un trăsnet, potrivit concluziilor specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În urma cercetărilor efectuate de către pompierii argeşeni, în vederea stabilirii cauzei probabile de izbucnire a incendiului din data de 09.06.2022, la depozitul de deşeuri din localitatea Bradu, s-a determinat  că aceasta ar fi un trăsnet ce a lovit într-o zonă în care se aflau substanţe combustibile şi un stâlp de electricitate din incinta operatorului economic”, transmite, vineri după amiază, ISU Argeş. 
Un incendiu puternic a izbucnit, săptămâna trecută, la o hală din zona industrială a municipiului Piteşti. În hală erau depozitaţi solvenţi. Autospeciale din Dâmboviţa şi Olt ai intervenit în sprijinul pompierilor din Argeş. Populaţia a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. Pompierii au fost nevoiţi să folosească aparatele de respirat, întrucât în zona au fost identificate substanţe pasibile a afecta sănătatea.
Acţiunea de stingere a durat toată noaptea, continuând în cursul zilei de vineri. Ulterior autorităţile au anunţat că măsurătorile privind calitatea aerului nu indică depăşiri în cee ace priveşte principalii indicatori. Operatorul economic unde a avut loc incendiul deţine un incinerator de deşeuri şi o instalaţie de stabilizare deşeuri periculoase. Garda de Mediu a anunţat controale în urma incendiului de săptămâna trecută.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.