O funcţionară din cadrul Primăriei comunei Stolnici din judeţul Argeş este cercetată penal într-un dosar care vizează infracţiuni de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, femeia fiind suspectată că a ajutat o bătrână să intre în mod fraudulos în posesia unor terenuri agricole asupra cărora, în realitate, nu avea niciun drept. Cu actele false emise cu ajutorul funcţionarei, femeia s-a prezentat la un notar pentru a dezbate un drept de succesiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2018-2022, o femeie de 70 de ani,  cu complicitatea unei persoane, funcţionar din cadrul unei instituţii publice din judeţul Argeş, ar fi obţinut mai multe documente care atestau, în fals, dreptul la reconstituirea proprietăţii, prevăzut de Legea nr. 18/1991 R, pentru mai multe terenuri agricole. Ulterior, în cursul anului 2021, aceasta ar fi prezentat, la un birou notarial, documentele falsificate, în vederea dezbaterii succesiunii şi a emiterii certificatului de moştenitor”, se arată în ancheta derulată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti. 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că funcţionara vizată de anchetă este o angajată a Primăriei comunei Stolnici. 
Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
Anchetatorii au făcut trei percheziţii domiciliare în acest dosar, în urma descinderilor fiind identificate şi ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Cele două femei au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.