Un subofiţer de poliţie care s-a urcat beat la volan a accidentat mortal un bărbat care traversa strada regulamentar, pe o trecere de pietoni, marţi după-amiază, şoferul fiind cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Accidentul a avut loc în centrul municipiului Arad, pe trecerea de pietoni din faţa unui liceu, unde un bărbat de 68 de ani se angajase în traversarea străzii pe lângă bicicletă.
Conform martorilor, un autoturism s-a apropiat cu viteză şi l-a surprins pe pieton, care a fost aruncat în aer pe o distanţă de aproape 20 de metri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma impactului cu autoturismul şi, ulterior, cu solul, victima a suferit răni foarte grave şi a decedat după câteva minute.
Purtătorul de cuvând al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că şoferul, care este subofiţer de poliţie, era sub influenţa băuturilor alcoolice.
”Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat sursa citată.
Şoferul are 34 de ani şi este poliţist din 2012, el fiind în timpul liber în momentul producerii accidentului şi la volanul unui autoturism privat.
Poliţistul este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Totodată, el este cercetat pe linie administrativă de către superiori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.