Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, din judeţul Arad, au depistat 24 de migranţi ascunşi într-un TIR înmatriculat în Turcia, care transporta mobilă. Mai mulţi dintre aceştia erau deshidrataţi, astfel că la faţa locului a intervenit o ambulanţă SMURD care a transportat unul dintre cetăţenii străini, la spital.
”În data de 01.07.2024, în jurul orei 08:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac ll s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pe ruta Turcia - Belgia. La controlul specific, au fost descoperite, în compartimentul destinat transportului de marfă, 24 de persoane”, a transmis Poliţia de Frontieră Bihor. într-un comunicat de presă, de luni.
Mai mulţi migranţi găsiţi în TIR au fost deshidrataţi, astfel că au intervenit echipaje medicale. Unul dintre transfugi a fost dus la spital.
”Întrucât unele dintre persoane prezentau semne de dezhidratare, colegii de la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenţă care sunt prezenţi în punctul de frontieră pe perioada sezonului estival, le-au evaluat la faţa locului. Având în vedere numărul mare de persoane descoperite ascunse, a venit în sprijin şi o autospecială SMURD, pentru a oferi asistenţă în caz de nevoie. Unul dintre cetăţenii străini a fost transportat la spitalul din Arad, stabil, conştient, cooperant”, mai precizează sursa citată.
Celelalte persoane au fost stabilizate şi se află în afara oricărui pericol.
În cauză se fac cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.