Aproximativ 130 de persoane din localitatea Azuga de pe Valea Prahovei sunt evacuate, vineri seară, din cauza unei alunecări de teren care poate avansa către un grup de locuinţe de pe strada Umbroasă. Primele estimări arată că suprafaţa afectată este de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Oamenii evacuaţi se află într-o sală de sport şi se fac demersuri pentru a fi cazaţi la unităţi hoteliere. Totodată, în albia pârâului Azuga s-a format un baraj, iar pompierii intervin cu motopompe.
UPDATE - "Sunt 130 de persoane care momentan se află într-o sală de sport. S-au făcut demersuri pentru a fi cazaţi la una sau două unităţi hoteliere unde vor avea şi hrana asigurată", a transmis ISU Prahova.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, alunecarea de teren a avut loc în localitatea Azuga, pe strada Umbroasă.
Din primele estimări, suprafaţa afectată de alunecarea de teren este de aproximativ 10.000 de metri pătraţi, iar valul de pământ nu a ajuns încă la locuinţe, însă preventiv, vineri seara sunt evacuate câteva zeci de familii, respectiv 150 de persoane. Autorităţile locale vor stabili spaţii de cazare pentru familiile evacuate.
Primele informaţii arată că a fost afectat şi cursul pârâului Azuga.
Acolo acţionează 17 pompieri militari, precizează sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.