Aproape 70 de percheziţii au loc luni dimineaţă în 12 judeţe şi în Bucureşti,, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Gruparea a fost iniţiată de cetăţeni străini, care apoi au racolat şi cetăţeni români, fiind structurată pe 3 paliere: cei care recrutau migranţi de pe teritoriul Turciei, cei care se ocupau de racolarea şoferilor care asigurau preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul ţării până în zona parcărilor, unde erau transferaţi în camioane şi transportatorii. În perioada iunie - decembrie 2024, au fost depistate şi oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică. 69 de persoane vor fi duse la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 16 decembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu poliţiştii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 69 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Timiş (29), Mehedinţi (9), Dolj (8), Caraş-Severin (4), Argeş (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmboviţa (2), Sibiu (1), Constanţa (1), Ialomiţa (1) şi municipiul Bucureşti (1), într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi”, anunţă IGPR.
Conform anchetatorilor, în cursul anului 2023, mai multe persoane (cetăţeni străini) a constituit o grupare specializată în traficul de migranţi, la care au aderat mai mulţi cetăţeni români şi care a avut ca preocupare principală introducerea frauduloasă în ţară a grupurilor de migranţi, prin traversarea ilicită a Dunării şi, ulterior, scoaterea ilegală a acestora din ţară pe frontiera de Vest.
 
”Gruparea de criminalitate organizată ar fi acţionat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranţi pe teritoriul Turciei şi pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria şi, ulterior, în România. Ulterior, migranţii ar fi fost transportaţi în locaţii de adăpost, din municipiul Timişoara, unde ar fi rămas până când ar fi fost identificate oportunităţi pentru îmbarcarea acestora în ansambluri rutiere, cu scopul scoaterii ilegale din ţară”, precizează IGPR.
 
O parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată avea ca atribuţii racolarea şoferilor care s-ar fi ocupat cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul ţării până în zona parcărilor, unde erau transferaţi în camioane.
 
Un alt palier, format din transportatori, persoane de naţionalitate română, primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eşalon, format din şoferi de camioane şi antemergători.
 
Astfel, în perioada iunie - decembrie 2024, au fost depistate şi oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.
 
Luni, sunt puse în executare 69 de mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi duşi pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.
 
Acţiunea este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, al poliţiştilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Piteşti, Constanţa, Oradea, Alba, Bucureşti şi al serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Sibiu şi Ialomiţa, al poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, al Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, al criminaliştilor din cadrul I.P.J. Timiş, precum şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.