Aproape 6.000 de flacoane de parfum inscripţionate cu numele unor firme consacrate, dar care prezentau suspiciuni de contrafacere au fost găsite de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu într-o autoutilitară condusă de un cetăţean bulgar. Marfa, cu o valoare estimată la peste 500.000 de euro dacă ar fi fost vândută ca produse de marcă, a fost confiscată.
"În cursul acestei zile, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare, condusă de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 41 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, mai multe bunuri, în regim curierat, încărcate din Bulgaria pentru ţara noastră. Procedând la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperite mai multe cutii din carton, care conţineau parfumuri, toate fiind inscripţionate cu însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute si a aduce atingere dreptului de proprietate a titularului de marcă", a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră.
În urma inventarierii, s-a constatat că este vorba despre 5.847 de parfumuri de diverse mărci. De asemenea, în cadrul verificărilor efectuate, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documente care să ateste provenienţa acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bunurile, estimate la o valoare de 2.631.000 lei (aproximativ 526.000 de euro) dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către poliţişti de frontieră în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
În prezent, cetăţeanul bulgar este cercetat pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.