Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti au deschis o anchetă în cazul morţii unui bărbat de 46 de ani care a căzut de la etajul unei clădiri din Sectorul 6.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 25 Poliţie au fost sesizaţi despre faptul că o persoană a căzut de la etajul unui imobil situat în Sectorul 6.
 
Acolo au ajuns poliţişti din cadrul secţiei, care au observat că sesizarea se confirmă. 
 
Totodată, a ajuns şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 46 de ani.
 
În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - DGPMB.
 
Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.