Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti fac cercetări în cazul decesului a două persoane în vârstă de 89 de ani - un bărbat şi o femeie - care au căzut, vineri, de la etajul al şaptelea al unui bloc din Sectorul 2.
”În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 12:10, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 6 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat şi o femeie s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc, situat în Sectorul 2. La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum şi poliţişti din cadrul secţiei. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani”, a transmis Poliţia municipiului Bucureşti.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ancheta în urma căreia se vor stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
Trupurile neînsufleţite vor fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.