Traficul este foarte aglomerat joi, pe Valea Prahovei, coloana de maşini întinzându-se pe zeci de kilometri pe DN1, între Câmpina şi Sinaia.
Coada de maşini, pe sensul de urcare spre munte, începe în dreptul oraşului Câmpina şi ţine până dincolo Sinaia. De asemenea, şi varianta ocolitoare prin Breaza este aglomerată.
Blocaje se înregistrează în Comarnic şi în Buşteni. dar şi pe centura oraşului Sinaia, după cum deja avertizaseră încă din cursul dimineţii poliţiştii de la Centrul Infotrafic.
Tot pe DN1, însă pe sensul către Capitală, se circulă în coloană de la limita cu judeţul Braşov, până în zona centrală a staţiunii Buşteni.
”Pentru evitarea traficului aglomerat, a fost instituit dispozitiv de dirijare pe Valea Prahovei, şoferii putând opta şi pentru rute ocolitoare, respectiv DN 1A Săcele – Ploieşti”, transmite Centrul Infotrafic.
Joi dimineaţă, Poliţia anunţa că traficul pe DN1, pe ruta Ploieşti - Braşov, este intens, în zonele Comarnic, centura oraşului Sinaia, Buşteni, circulându-se în coloană.
”Valorile de trafic au început să crească pe DN 1 Ploieşti - Braşov, pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova, unde se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Braşov, între kilometrii 101 – 107, precum şi în zona centurii Sinaia, pe tronsonul kilometric 123 + 500 de metri – 125 + 800 de metri, şi, de asemenea, în acelaşi sens de deplasare, între kilometrii 128 şi 131, pe raza staţiunii Buşteni”,anunţa Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe tronsonul kilometric 92+600 de metri – 95+600 de metri, pe sensul către Braşov al DN 1, pe raza localităţii Cornu, mai avertizau reprezentanţii Infotrafic.
Poliţiştii precizau că acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului.
Şoferii au fost sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic şi de drum, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, semnalizând totodată această intenţie. De asemenea, se recomandă folosirea rutelor alternative.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.