Mii de români care lucrează în străinătate şi au venit în România pentru a sărbători Paştele au început să se întoarcă în ţările în care s-au stabilit, iar luni în punctele de frontieră de la Nădac II şi Cenad este aglomeraţie, aşteptându-se chiar şi două ore pentru controlul documentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La aproape toate punctele control de la frontiera cu Ungaria este aglomeraţie, luni la prânz, când mii de români au ajuns la ieşirea din ţară.

Majoritatea sunt muncitori stabiliţi în străinătate şi care au venit pentru a petrece Paştele alături de familii, însă sunt şi persoane care pleacă în excursii de o zi în Ungaria.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Am fost la Deva, la părinţi, pentru a petrece Paştele. Lucrez în Germania şi am stat doar trei zile acasă, pentru că marţi trebuie să fiu la serviciu”, a spus un bărbat care aştepta în coloana formată pe autostradă, în Vama Nădlac II.

La Nădlac II, timpii de aşteptare, potrivit aplicaţiei de pe site-u Poliţiei de Frontieră, ajung până la 90 de minute, însă unii şoferi au spus că au aşteptat chiar şi două ore.

Aplicaţia mai arată că la Cenad, în judeţul Timiş, se aşteaptă 120 de minute, iar la Salonta, Borş şi Săcuieni oamenii sunt nevoiţi să stea la coadă 30 de minute.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, pe sensul de ieşire din ţară au fost deschise nouă artere la Nădlac II. Se va putea lucra la această capacitate până la ora 23.00, când va fi ridicată interdicţia impusă de Ungaria pentru circulaţia automarfarelor, astfel că două artere vor fi rezervate transportului de mărfuri.

”Personalul a fost suplimentat în toate punctele de frontieră. Pentru că la Nădlac II se aşteaptă mult, le recomandăm şoferilor să se îndrepte spre Nădlac I, Turnu şi Vărşand, unde nu este la fel de aglomerat”, a spus Mihaela Leş.

Vineri, ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost în control la Nădlac II, pentru a se asigura că nu se formază cozi la intrarea în ţară în condiţiile în care veneau românii acasă de sărbători, iar verificarea documentelor se făcea pe zece artere, astfel că nu au fost înregistraţi timpi de aşteptare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.