Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, fata care a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un poliţist, a declarat joi, după audierea acestuia, că a recunoscut faptul că avea viteză excesivă, că în ziua respectivă nu se afla în misiune, şi că pur şi simplu nu a văzut nimic, nici măcar nu şi-a dat seama că au fost două victime. Poliţistul a mai declarat în audiere că avea girofarul pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avocatul a spus că poliţistul a precizat în audiere că a verificat trecerea de pietoni şi nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede clar că fetiţele mergeau încet şi doar ulterior au luat-o la fugă. 

”A fost o întrebare pusă expres de către mine, şi a spus: nu, eram atent. Singul lucru pe care l-a recunoscut şi practic lucrurile sunt clare aici, avea viteză excesivă şi a recunoscut lucrul acesta”, a afirmat Adrian Cuculis, precizând că nu a putut să precizeze ce viteză avea în acel moment. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit avocatului, ”în momentul de faţă reiese clar că au venit colegii săi la faţa locului şi el spune totuşi că acel schimb de geacă, pe care l-a văzut toată lumea, este şi în dosarul de Parchet, de fapt nu a ar fi fost un schimb de geacă ci i-ar fi dat geaca respectivă să îl acopere, să nu îl linşeze”, a spus Cuculis, precizând că acel coleg al său de la Secţia 5 nu a fost încă audiat. 

Despre cum s-a prezentat poliţiştul la audiere, Cuculis a spus că ”era înmămurit, aşa, a dat ture lungi pe hol, cât colegul meu a verificat dosarul, puţine cuvinte”.

”Declaraţia este foarte scurtă, să zicem că are o filă A4, pe faţă, nu şi verso. A afirmat că în ziua respectivă nu se afla în misiune, trebuie să spunem lucrul acesta, era o misiune banală, toţi poliţiştii sunt în misiune în fiecare zi. Girofarul îl avea pornit, atenţie, pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui. Şi sigur că, nu în ultimul rând, în momentul în care a produs accidentul respectiv, el spune în continuare că pur şi simplu nu a văzut nimic, nici măcar nu şi-a dat seama (...) nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia”, a mai declarat Adrian Cuculis. 

Raisa şi o altă fetiţă au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.  

Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula maşina în momentul impactului.  Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.