Adolescentul în vârstă de 17 ani, suspectat că a ucis o fetiţă în vârstă de cinci ani în Baia Mare, în luna aprilie a anului trecut, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Maramureş.
Tribunalul Maramureş a admis, joi, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă a unui adolescent de 17 ani pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat şi viol.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au transmis că în urma cercetărilor efectuate în legătură cu infracţiunile de omor calificat şi viol ale căror victimă a fost o fată în vârstă de 5 ani, fapte ce au fost comise la data de 30 aprilie 2018 pe strada Electrolizei din municipiul Baia Mare, principalul suspect este un adolescent în vârstă de 17 ani. El a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Surse din rândul anchetatorilor spun că adolescentul locuia în acelaşi imobil cu victima şi părinţii acestuia. Tânărul este elev de liceu şi învaţă bine, având note peste 7.
Adolescentul respectiv şi-ar fi recunoscut fapta în faţa anchetatorilor.
Estera, o fetiţă de 5 ani a fost violată şi ucisă, în 30 aprilie 2018, în Baia Mare. În jurul orei 23.30, în urma unui apel la 112, se anunţa că o fetiţă în vârstă de cinci ani dispăruse de la domiciliu, de pe strada Electrolizei. Trupul fetiţei a fost descoperit fără viaţă în apropierea zonei în care locuia.
Ancheta a fost ”deosebită din punctul de vedere al intensităţii şi complexităţii”, la ea luând parte mai mult de 50 de poliţişti şi jandarmi, spuneau reprezentanţii Poliţiei Judeţene Maramureş, anul trecut în mai.
De asemenea, s-a primit ajutorul specialiştilor de la Institutului Naţional de Criminalistică şi ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.