Poliţia Română anunţă că în urma acţiunii naţionale „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”, declanşată în luna noiembrie, au fost efectuate 2.675 de controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi 216 percheziţii. Au fost aplicate 166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 234.050 de lei şi indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 87 de tone de articole pirotehnice, în valoare de 5.259.524 de lei.
La data de 21 noiembrie 2022, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei ai Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, au declanşat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”.
Scopul acestei acţiuni este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, poliţiştii cooperează nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale.
Astfel, în perioada 21 noiembrie – 22 decembrie 2022, au fost efectuate 2.675 de controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi 216 percheziţii. De asemenea, au fost controlate 1.098 de persoane fizice şi juridice autorizate, iar 704 persoane fizice şi juridice neautorizate au fost identificate şi sancţionate conform prevederilor legale în vigoare. Totodată, au fost constatate 742 de infracţiuni, care sunt cercetate în 647 de dosare penale, de comiterea faptelor fiind bănuite 767 de persoane.
Au fost aplicate 166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 234.050 de lei şi indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 87 de tone de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare de 5.259.524 de lei.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, Poliţia recomandă:
-Să cumpăraţi articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
-La achiziţionarea de articole pirotehnice să verificaţi eticheta. Acestea să fie inscripţionate în limba română!
-Să sesizaţi poliţia când constataţi că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
Vă readucem în atenţia câteva aspecte legate de obiectele cu conţinut pirotehnic:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
- între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
- la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
- pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g. la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
Pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 şi nu numai, se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.