Doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi în urma unui accident produs, duminică seară, pe Şoseaua Chitila din Capitală. Cele două persoane care au murit au fost lovite pe trecerea de pietoni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul a fost provocat de un autoturism al cărui şofer conducea cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a lovit cele două persoane aflate pe trecerea de pietoni, a ricoşat apoi într-un refugiu de tramvai şi a lovit două autoturisme care veneau din sens opus, a declarat, pentru News.ro, comisarul şef Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

"Autoturismul, înmatriculat în Italia, venea dinspre Chitila spre Bucureşti. Pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit două persoane care traversau strada. Maşina a lovit apoi un refugiu de tramvai şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit două autoturisme care circulau regulamentar, dinspre Bucureşti spre Chitila", a spus comisarul şef Ovidiu Munteanu.

Cei doi pietoni şi-au pierdut viaţa, iar un copil şi şoferul autoturismului care a provocat accidentul au fost transportaţi la spital. Un al treilea rănit a refuzat să fie dus la spital.

Starea şoferului care a provocat accidentul este gravă, a mai spus Munteanu, care a precizat că circulaţia tramvaielor în zonă a fost blocată, ca şi sensul de circulaţie pe care s-a petrecut accidentul, traficul fiind deviat pe străzile laterale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin, a declarat pentru News.ro că la locul accidentului au fost trimise şase ambulanţe.

"Au fost patru victime, din care două decedate. Alte două au fost transportate în stare gravă la Spitalele Universitar şi Floreasca. În accident au fost implicate trei autoturisme. La faţa locului au fost trimise şase ambulanţe SMURD, dintre care două cu medic şi un echipaj de descarcerare", a spus Adrian Marin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.