Trei persoane au fost rănite în judeţul Iaşi, după ce ATV-ul pe care se aflau s-a izbit violent de un stâlp. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, pe raza localităţii Tomeşti, judeţul Iaşi. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, precum şi un echipaj SMURD. Cele trei persoane rănite au fost transportate la spitale din Iaşi.
Conducătorul ATV-ului, un tânăr de 33 de ani, a suferit mai multe fracturi, la braţ, în zona spatelui, dar şi la faţă, fiind internat la spitalul Sfântul Spiridon.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un bărbat de 53 de ani a fost dus iniţial la acelaşi spital, având o leziune cerebrală, apoi a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie.
Cel de-al treilea pasager, de 31 de ani, având o fractură deschisă la picior, a fost operat pe parcursul nopţii la spitalul Sfântul Spiridon.
”Sperăm într-un prognostic favorabil pentru toate cele trei persoane. Pentru conducătorul ATV suntem rezervaţi, din cauza complexităţii leziunilor”, a declarat medicul-coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Potrivit poliţiştilor, conducătorul ATV nu a putut fi testat alcooscopic, dar i-au fost recoltate mostre bilogice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, ATV-ul avea autorizaţia provizorie pentru circulaţia pe drumurile publice expirată în luna decembrie a anului trecut.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.